Cererea pentru eliberarea permisului de conducere poate fi trimisă și prin email

Cererea pentru eliberarea permisului de conducere poate fi trimisă și prin email
Publicat: 18/07/2013, 16:52
Actualizat: 29/07/2014, 21:52

Persoanele cărora le expiră permisul de conducere sau care și-au schimbat numele, și-au pierdut sau le-a fost furat permisul de conducere pot trimite solicitarea pentru eliberarea lui prin intermediul poștei electronice, potrivit unui proiect de ordin al ministrului de Afacerilor Interne.

„Pentru permisele de conducere emise după data de 01.01.2009, cererea pentru eliberarea unui duplicat poate fi adresată și prin corespondență, pe adresa serviciului public comunitar care a emis permisul de conducere anterior”, se arată în documentul aflat în dezbatere publică pe site-ul MAI.

În acest caz, odată cu solicitarea trebuie trimise și documentele scanate în format electronic.

Documente necesare

Cererea pentru eliberarea permisului de conducere sau a duplicatului trebuie însoțită de actul de identitate al titularului, în original și copie, procura specială și actul de identitate al persoanei împuternicite, dovada plății taxelor și tarifelor aferente eliberării permisului de conducere.

La acestea se adaugă și documentul din care rezultă că persoana care solicită este apt din punct de vedere medical să conducă autovehicule din categoria pentru care solicită eliberarea permisului de conducere. În plus, mai este necesară o declarație pe propria răspundere a titularului din care rezultă, după caz, pierderea ori furtul permisului, la care se adaugă două fotografii ale titularului.

Cererea privind eliberarea permisului de conducere sau a duplicatului se depune la orice serviciu public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor, mai menționează ordinul MAI.

Până la eliberarea noului permis de conducere sau a duplicatului, solicitantului i se eliberează un document cuvalabilitatea de 15 zile, care atestă depunerea actelor.

Permisul de conducere se livrează la adresa din România indicată de titular sau se ridică de către acesta de la serviciul public comunitar indicat în cerere.

În cazul în care cererea a fost transmisă prin corespondență, permisul de conducere se ridică de la serviciul public comunitar menționat de solicitant în cerere.

În cazul în care cererea a fost transmisă prin poșta electronică, pentru ridicarea permisului de conducere titularul depune la serviciul public comunitar, în original, documentele ale căror copii au fost transmise pe email.

Eliberarea unui permis de conducere cu o nouă valabilitate administrativă, a unui duplicat, sau, după caz, a unui permis de conducere având aceeași valabilitate administrativă cu documentul înlocuit, poate fi efectuată și în cazul reținerii permisului de conducere anterior pe teritoriul altui stat,dacă nu s-a dispus suspendarea ori anularea dreptului de a conduce.

Ordinul intră în vigoare odată cu HG pentru modificarea și completarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernuluinr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Viktor Orban le spune opozanților să se mute în România. „Când vă întoarceți, putem vorbi”....
Aris Eram a lăsat-o în urmă pe câştigătoarea de la America Express. Mezinul Andreei Esca...
Cum e ca socru Ion Țiriac! Sorana Cîrstea, iubita fiului său, a dezvăluit latura mai...
Cele mai sigure țări în care să te afli în cazul izbucnirii celui de-al Treilea...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
Păianjeni mari cât un șobolan au invadat Marea Britanie, după ce mii de exemplare au...
Apartament cu două camere scos la vânzare cu 340.000 euro în Cluj. Ironii pe rețelele...
Bianca Drăguşanu şi Gabi Bădălău, mai fericiţi ca niciodată alături de copii. La ceas de...
Planta care te scapă rapid de durere. Crește în grădină și are proprietăți similare opiului
Boala care a umplut spitalele în ultimele săptămâni. Doi copii au murit deja
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
Data la care se deschide târgul de Crăciun din Piața Constituției 2024. Ce surprize au...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
2024: La ce viteză se ia permisul în afara localității?
Document: ce dimensiuni trebuie să aibă o groapă comună la ruşi
A fost găsită ARCA lui NOE? Indiciul găsit pe o monedă din secolul III
Reguli ITP 2024. Se suspendă automat înmatricularea. Ce șoferi nu mai au drept legal de...
Avionul prăbușit de un pilot care și-a pierdut mințile. O catastrofă unică în istoria aviației,...
Ce a putut să facă un român pe scara blocului, chiar la ușa liftului. Ceilalți...
Cine sunt cele patru victime decedate în accidentul de pe DN15. Cele două familii erau...
Gabriela Cristea, reacție dură pe rețelele de socializare. “Voi știți cât muncesc eu sau cât...
Momentul în care Chris Martin a căzut printr-o gaură din scenă a fost surprins video...
BANCUL ZILEI. Bulişor: – Mami, de ce îți pui atâta fard pe față?
Universitățile din Anglia cresc taxele pentru studenți pentru prima oară în aproape un deceniu